Un accident de circulație grav s-a petrecut vineri, 23 iunie, în localitatea Izvoru Crișului din județul Cluj. În accidentul petrecut seara târziu au fost implicate un TIR și un autoturism al cărui șofer de 28 de ani a fost găsit inconștient și cu leziuni multiple, potrivit publicației Știri de Cluj.
Victima încarcerată din autoturism a fost extrasă de pompierii de la Detașamentul Huedin, potrivit informării date de ISU Cluj. Deși nu s-a aflat în stop cardio respirator, victima a fost inconștientă în tot timpul manevrelor de resuscitare, fiind transportată cu ambulanța la UPU (Unitatea de Primire a Urgenţelor) Cluj.
Pompierii de la Detașamentul Huedin au intervenit la locul accidentului cu o autospecială cu tehnică de descarcerare, aceștia fiind sprijiniți de două ambulanțe de la SAJ (Serviciul de Ambulanță Județean) Cluj.