Un accident rutier a avut loc marți, 20 iunie, în jurul orei 15:00, pe DN13 E60, în interiorul localității Sighișoara (județul Mureș), pe strada Mihai Viteazu, în care au fost implicate două autovehicule, unul dintre ele fiind o autospecială aparținând Inspectoratului de Poliție al Județului Mureș.

- Continuarea după publicitate -

Potrivit punctul.ro, impactul s-a produs între un autoturism condus de o femeie în vârstă de 23 de ani și o autospecială la volanul căreia se afla un polițist din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Sighișoara.

În urma coliziunii, autospeciala s-a răsturnat cu roțile în sus pe partea carosabilă.

Mai mulți bărbați, martori la scenă, au sărit în ajutorul șoferului. Unii dintre ei au încercat să îl scoată pe agentul de poliție din mașină, alții au pulverizat cu extinctoarele spre autoturismul răsturnat.

- Continuarea după publicitate -

La scurt timp a sosit un echipaj ISU Mureș cu o ambulanță, iar agentul de poliție a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

Testele celor doi șoferi, efectuate cu aparatul etilotest, au indicat rezultate negative în ceea ce privește consumul de alcool.