Supărat probabil că pădurile i-au fost tăiate iar rugii de mure s-au uscat în bătaia directă a razelor de soare, un urs „rezident” în zona montană a Prahovei a coborât până în municipiul reședință de județ: Ploiești.
După cum relatează Știrile PRO-TV, ploieștenii au fost informați de prezența patrupedului omnivor printr-un mesaj RO-ALERT dat în jurul orei 1:00 a.m. a zilei de duminică, 23 iulie.
Văzut prima oară alerând pe strada Găgeni, situată în cartierul Nord al orașului, ursul s-ar fi ascuns în apropierea Rafinăriei Vega, într-o zonă mai puțin frecventată de oameni, cu o vegetație abundentă în apropierea pârâului Dâmbu.
Autoritățile locale au avertizat ploieștenii să rămână în locuințe până la capturarea animalului sălbatic și în cazul că l-ar vedea prin apropiere să apeleze imediat numărul de urgențe 112. Ursul era încă în libertate duminică, după orele prânzului.
Primăria Ploiești a informat: „Viceprimarul municipiului Ploieşti, domnul Daniel Nicodim, a convocat un grup de lucru în vederea luării de urgenţă a măsurilor ce se impun în acest caz, deplasându-se în zona indicată împreună cu reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova”.
„Pe parcursul intervenţiei, municipalitatea ploieşteană beneficiază de suportul direct al reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, a Poliţiei Locale Ploieşti, precum şi a reprezentanţilor Poliţiei Municipiului Ploieşti”.
„Totodată, la solicitarea viceprimarului municipiului Ploieşti, la acţiune participă reprezentanţii Parcului Memorial ‘Constantin Stere’, precum şi ai Asociaţiei Vânătorilor, care au venit, astfel, în sprijinul autorităţilor locale cu logistică de profil, necesară în prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun”.
„Menţionăm faptul că pe parcursul intervenţiei nu a existat niciun incident. Autorităţile locale monitorizează în continuare această situaţie, ursul fiind văzut ultima dată în zona de nord a municipiului Ploieşti, respectiv zona Vega”.