Un număr tot mai mare de șoferi români se confruntă cu anumite probleme pe șoselele din două state vecine, Ungaria și Bulgaria, reclamând comportamentul abuziv al autorităților din aceste țări în ceea ce privește plata taxelor de drum.
Alexandru Gabriel Hornea, un tânăr conațional a povestit că a fost amendat în ciuda faptului că achiziționase vigneta necesară pentru tranzitarea Ungariei. În plus, amenda i-a fost comunicată abia după o jumătate de an.
Hornea a dezvăluit publicației „Adevărul” surpriza neplăcută pe care a avut-o la șase luni după ce a tranzitat Ungaria. El a fost amendat sub pretextul că nu deținea vigneta, deși susține că o cumpărase.
Mai mult, notificarea i-a fost trimisă de o firmă din România, care l-a informat că trebuie să plătească pentru o infracțiune pe care el susține că nu a comis-o.
Potrivit relatării sale, în data de 3 decembrie 2022, la ora 3:31 dimineața, el a fost înregistrat de o cameră amplasată pe un drum taxabil din Ungaria fără a avea vigneta valabilă.
Tânărul a făcut o scurtă investigație și a descoperit că respectiva cameră video se afla la doar 300 de metri de punctul de frontieră dintre Austria și Ungaria. El recunoaște că se afla în acel punct de trecere a frontierei la momentul menționat, dar afirmă că își cumpărase vigneta.
Conform relatării sale, în acea zi, la punctul de trecere a frontierei funcționa un singur ghișeu, iar aproximativ 30 de autoturisme așteptau în fața lui. El a decis să continue călătoria până la prima benzinărie, situată la 80 de kilometri distanță.
Acolo, a făcut o pauză de aproximativ o oră, a alimentat mașina, și-a achiziționat vigneta și a savurat o cafea. De la momentul traversării frontierei până la achiziționarea vignetei au trecut aproximativ trei ore. Ulterior, el și-a continuat drumul spre casă.
Timp de șase luni nu a primit absolut nicio notificare, dar a fost ulterior surprins să primească o astfel de înștiințare de plată. A primit o notificare de la o firmă de recuperare creanțe din România, numită UAI Inkasso.
Această firmă i-a impus o amendă de 170 de lei, adăugând taxe de recuperare și alte penalizării în valoare totală de 360 de lei. Românul menționează că nu a primit nimic de la societatea care administrează drumurile din Ungaria.
Cu siguranța faptului că plătise vigneta, el a căutat și a găsit chitanța, pe care a trimis-o la adresa firmei care i-a expediat notificarea. Degeaba, deoarece i s-a răspuns că nu se poate face nimic și că a greșit prin faptul că și-a cumpărat vigneta prea târziu.
Potrivit unei ordonanțe dată de guvernul maghiar, un șofer are la dispoziție o oră, timp suficient după cum se consideră, de la intrarea sa pe un drum taxabil pentru a cumpăra vigneta.
Conaționalul nostru a ridicat problema despre cum ar fi putut un călător să știe recenta ordonanță a guvernului maghiar, mai ales că în prealabil a tranzitat Ungaria de cel puțin 20 de ori fără să întâmpine asemenea probleme.
În plus, el discutat cu prieteni și colegi care frecventează această rută, și toți au denunțat „surprize” similare în ultima perioadă. El consideră că este vorba despre un abuz din partea statului maghiar, asemănător cu practicile autorităților din Bulgaria.
Conaționalul nostru a explicat că nu înțelege de ce reprezentanții companiei maghiare responsabile de administrarea drumurilor nu l-au contactat direct pe el și de ce au cedat creanțele către o companie românească, astfel încât să poată plăti amenda imediat, fără penalizări, și nu după 180 de zile.
Hornea speră că pățania sa va fi mediatizată masiv, pentru a preveni astfel de situații neplăcute pentru alți șoferi. Situații similare au fost semnalate și în Bulgaria, unde șoferii români se plâng de abuzurile poliției și ale controlorilor care verifică achiziționarea vignetei.
Un alt caz relatat a fost cel al unei turiste de naționalitate română care a fost amendată pe nedrept în Bulgaria, deși deținea toate documentele necesare și plătise vigneta.
Conaționala noastră consideră că a fost supusă unui abuz, în special pentu că nu i s-a întocmit niciun proces verbal și i s-a eliberat doar o amendă pe un bon fiscal emis de un aparat de taxat.