Curajul excepțional al unui polițist francez în civil a evitat o tragedie majoră în cursul zilei de joi, 13 iulie, în plină zi, la bordul unui tren de mare viteză inOui care a plecat din Milano (Italia).

Acest TGV format din două trenuri a trecut prin Annecy și Lyon Part-Dieu și se îndrepta spre Paris transportând aproape 800 de pasageri.

- Continuarea după publicitate -

Potrivit publicației franceze Creusot Infos, totul a început după localitatea Cluny (regiunea Bourgogne-Franche-Comte), la o viteză a trenului de aproximativ 280 km/h, când un individ, identificat ulterior drept un cetățean român în vârstă de 30 de ani, a desprins un ciocan destinat la spargerea geamurilor în caz de incendiu sau alt pericol.

În mod surprinzător pentru mulți pasageri, acesta a spart un geam în timp ce TGV-ul era la viteză maximă. Un alt călător a încercat imediat să-l calmeze pe acest individ care părea să-și fi „rătăcit mințile”.

Altercația s-a transformat într-o bătaie în toată regula și atunci a intervenit un polițist în civil, care era prezent în tren, pentru a încerca să-l controleze și să-l imobilizeze pe conaționalul nostru care era efectiv haotic, conform unui martor.

- Continuarea după publicitate -

În timpul acestei lupte, individul recalcitrant a reușit să sustragă arma de serviciu a polițistului. În timp ce era pe punctul de a trage cu intenția de a ucide, polițistul a reușit să-l dezarmeze. Deși arma s-a descărcat, glonțul s-a înfipt în podeaua vagonului.

Lupta a continuat, iar polițistul a profitat în cele din urmă de abilitățile sale și l-a neutralizat pe român. „Acest tânăr polițist era incredibil de robust. Avea aproape doi metri înălțime și avea umerii unui hamal din port”, a mărturisit un martor, impresionat de intervenția polițistului.

Nu numai că a fost puternic, dar a dat dovadă de un curaj exemplar, pentru că și-a riscat viața pentru a interveni. Cel mai probabil a evitat o adevărată baie de sânge. Angelique Depetris, procuror adjunct al orașului Chalon-sur-Saone, s-a deplasat la fața locului și a deschis o anchetă pentru tentativă de omor a unei persoane care deține autoritate publică.

TGV-ul a făcut o oprire de urgență la stația TGV Creusot. Au intervenit rapid jandarmii brigăzilor din Montchanin și Creusot, sub conducerea maiorului Fargeot, cărora li s-au alăturat jandarmii PSIG-ului Autun și căpitanul Poyen. La fața locului a fost trimisă și celula de identificare penală a grupului de jandarmerie Saone-et-Loire.

Două persoane au fost rănite în incident. Cetățeanul român, devenit agresor, a avut capul însângerat în urma luptei cu polițistul și a fost dus la Hotel-Dieu din Le Creusot de către jandarmi, care au avut grijă să-i ascundă capul și partea superioară a corpului. Ușor rănit, curajosul polițist a refuzat să fie transportat la Hotel-Dieu.

- Continuarea după publicitate -

A fost întâmpinat de Gerald Darmanin, ministrul francez de Interne. Patru călători, martori direcți ai incidentului, au fost îngrijiți inițial de pompierii din Creusot și Montchanin, sub supravegherea locotenentului Christophe Galarati.

Yohann Cassier, primarul orașului Montchanin, a mers la fața locului pentru a-și oferi sprijinul. Agenții SNCF mobilizați s-au ocupat imediat de cei 800 de pasageri, distribuindu-le în special sticle de apă, înainte de a-i trimite la bordul unui alt TGV închiriat special.

În prezent, românul protagonist al acest teribil incident se află în arestul poliţiei, iar această măsură va fi prelungită până sâmbătă, 15 iulie, după care va fi adus în fața instanței.