O altercație în trafic a avut consecințe tragice, ducând la decesul pe loc al unui bărbat, precum și a unei fetițe în vârstă de numai patru ani care a murit ulterior la spital.
Tragicul accident s-a petrecut în seara zilei de marți, 20 iunie, pe drumul județean 178C, în localitatea Frătăuții Vechi (județul Suceava).
Inițial s-a constatat că un autoturism Audi A4 a părăsit șoseaua și a lovit un cap de pod, după ce a fost șicanat în trafic de un Mercedes ML care circula în spate, potrivit publicației Monitorul de Suceava.
Pasagerul din dreapta față, Petru Dorin Costea, în vârstă de 31 de ani, a fost aruncat în afara mașinii și a decedat pe loc.
Fetița în vârstă de patru ani, fiica șoferului Audi A4, a fost, de asemenea, aruncată în afara autoturismului. Cu leziuni grave, fetița a fost transportată la spital de salvatorii care au ajuns la locul accidentului.
Medicii de la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava au diagnosticat-o cu politraumatism și contuzie pulmonară bilaterală, iar apoi au internat-o în secția de Chirurgie Infantilă a Terapiei Intensive.
Miercuri, 21 iunie, fetița a fost transferată cu un elicopter SMURD la Spitalul Clinic de Copii „Sfânta Maria” din Iași, din cauza problemelor respiratorii. Din nefericire, datorită rănilor foarte grave, micuța nu a mai putut fi salvată și a murit la spitalul din Iași.
Autoturismul în care se aflau victimele era condus de Mihai Dorin Petrescu, un bărbat în vârstă de 39 de ani din Rădăuți.
Ulterior, investigațiile au relevat că mașina de marcă Audi a fost provocată în trafic de un alt autovehicul, un Mercedes ML cu numere de înmatriculare britanice, condus de David Irinel Pleșca, un bărbat de 22 de ani din Frătăuții Noi (județul Suceava).
Informațiile disponibile sugerează că altercația între cei doi șoferi a avut la bază sentimente de gelozie și a pornit de la o femeie. Din nefericire, rezultatul a fost unul tragic și cu consecințe extrem de grave.
Anchetat pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă, Pleșca a fost arestat pentru 24 de ore. El a suflat în etilotest, iar rezultatul a indicat că nu consumase alcool. Nici celălalt șofer implicat în altercație nu consumase alcool.
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți au deschis un dosar penal pentru două infracțiuni de ucidere din culpă.
Procurorii l-au prezentat miercuri, 21 iunie, pe inculpatul Pleșca în fața unui judecător de drepturi și libertăți de la Judecătoria Rădăuți, cu propunerea de arest preventiv pentru 30 de zile.