Doi bărbați și o femeie de naționalitate română au fost arestați de Garda Civilă spaniolă în cursul zilei de marți, 11 iulie, la domiciliul lor din orașul Llucmajor (comunitatea autonomă Insulele Baleare), pentru furturi de ceasuri de ultimă generație, comise în diferite locații din insula Mallorca.
Potrivit publicației locale okbaleares, cei trei ar fi acționat în localitățile Santa Margalida, Santa Maria, precum și în Santa Ponça și Portals Nous.
Suspecții făceau parte dintr-un grup infracțional organizat, specializat în furtul modelelor de ceas de ultimă generație, folosind tehnica îmbrățișărilor afectuoase.
Potrivit agenților Gărzii Civile, conaționalii noștri s-ar fi relocat în mod intenționat din România în insula Mallorca pentru a comite astfel de furturi. În felul acesta, ei ar fi furat patru ceasuri rare, de serie limitată, toate evaluate la peste 100.000 de euro.
După investigații amănunțite, oamenii legii spanioli i-au identificat pe hoți și le-au aflat domiciliul din Llucmajor.
Conform Europa Press, cei trei au fost arestați, iar doi dintre ei au fost duși direct la penitenciar. La percheziția efectuată în locuința lor s-au găsit bijuterii, telefoane mobile și elemente de interes pentru anchetă, care este încă deschisă.