Un accident rutier groaznic a avut loc duminică, 2 iulie, pe autostrada M5 din Ungaria, în urma căruia au decedat doi soți de naționalitate română și un tânăr de naționalitate maghiară în vârstă de 21 de ani. Adolescenta de 16 ani care călătorea cu părinții a suferit răni care nu îi pun viața în pericol.

După cum relatează atv.hu, mașină condusă de tânărul ungur, care circula spre orașul Szeged, a zburat pur și simplu peste bariera cu bandă despărțitoare de la Kecskemet și a intrat în coliziune cu mașina familiei de români care circula pe sensul opus către capitala Budapesta.

- Continuarea după publicitate -
Sursa foto: atv.hu,

Două persoane au murit pe loc, șoferul vinovat precum și cel nevinovat, acesta din urmă fiind tatăl adolescentei. Ulterior, personalul Serviciului Național de Ambulanță din Ungaria nu a putut salva mama adolescentei, rănile acesteia fiind foarte grave.

Drept urmare, trei persoane și-au pierdut viața în accident, iar adolescenta care călătorea împreună cu familia a rămas orfană, după ce părinții au murit în fața ochilor săi. În prezent ea este tratată în spital dar viața nu îi este pusă în pericol.

Potrivit ipotezelor polițiștilor rutieri maghiari, cele două vehicule s-ar fi ciocnit la o viteză de aproximativ 150 de kilometri pe oră. În timpul anchetei, polițiștii au închis banda autostrăzii către Budapesta, iar traficul a fost deviat de pe autostrada M5 la kilometrul 90.

- Continuarea după publicitate -

Deocamdată, nu a fost clarificat motivul pentru care tânărul vinovat de producerea accidentului a pierdut controlul mașinii pe care o conducea. Fotografiile de la fața locului dovedesc faptul că ambele mașini au fost distruse aproape în întregime.