Un groaznic accident rutier a avut loc în noaptea dintre vineri și sâmbătă, 29 iulie, pe DN 2C, între localitățile Pogoanele și Padina (ambele din județul Buzău), soldat cu doi morți și o persoană rănită grav, potrivit publicației locale Opinia Buzău.
Din motive în curs de elucidare, șoferul unui autoturism marca Audi A8, în vârstă de 48 de ani a pierdut controlul direcției, a intrat pe contrasens și s-a izbit de un camion condus regulamentar de Adrian, un bărbat de 33 de ani din Buzău.
În urma impactului devastator, șoferul autoturismului și fiica sa, Flori, o adolescentă de 16 ani, au murit pe loc. Mama adolescentei, în vârstă de 45 de ani, a fost rănită grav și după acordarea primului ajutor a fost transportată de urgență la spital. Victimele erau din comuna Padina.
După cum relatează publicația Reporter Buzoian, rudele și prietenii victimelor au fost șocați la aflarea cumplitei vești. În prezent, toți se roagă pentru sănătatea nefericitei mame și soții care se zbate între viață și moarte la Spitalul Județean din Buzău.

„Golul lăsat în urmă este infinit, Flori – 17 ani, Adrian – 48 ani. Nu am cuvinte… (accident, fiică și tată), nu-mi revin… O DOAMNE !!! Dumnezeu să vă odihneasca în pace ! Lacrimi…pentru tinerețea voastră!”, a scris Ioana Troscot pe Facebook.
Sursă foto: Opinia Buzău, Reporter Buzoian