Un șofer din Satu Mare a suferit răni grave și a fost transportat de urgență la spital în urma unui accident rutier grav care a avut loc joi, 29 iunie, pe autostrada M1 din Ungaria.

- Continuarea după publicitate -

După cum relatează publicația PresaSM, duba condusă de șoferul din Satu Mare a intrat în coliziune cu un camion care se afla în fața sa, acesta din urmă oprindu-se brusc din cauza unui alt accident rutier petrecut în apropiere.

Potrivit informațiilor furnizate de Departamentul pentru Situații de Urgență din țara vecină, șoferul autoutilitarei, înmatriculată în județul Satu Mare, a fost implicat într-un accident rutier pe autostrada M1, pe sensul de mers către Budapesta.

- Continuarea după publicitate -

În timp ce se deplasa, autoutilitara a lovit un camion cu remorcă care încetinise din cauza unui alt accident în zona respectivă.

Din nefericire, suprastructura remorcii camionului a cedat și s-a răsturnat pe partea stângă, provocând implicarea altor vehicule în accident.

Pompierii maghiari sositi inițial pentru primul accident au intervenit și în cel de-al doilea, reușind să descarcereze șoferul dubei care se afla într-o stare gravă.

Conaționalul nostru a fost transportat imediat la cel mai apropiat spital pentru îngrijiri medicale suplimentare.

- Continuarea după publicitate -