Poliția federală din Germania a oprit sâmbătă, 26 august, un șofer român de camion, în vârstă de 51 de ani, pe autostrada BAB 24, după cum relatează news.de.

Potrivit unui martor care a și anunțat poliția, șoferul ar fi circulat cu camionul și semiremorca sa în zig zag în direcția Berlin, apoi a ieșit la intersecția Hagenow și s-a întors pe autostradă în direcția Hamburg.

- Continuarea după publicitate -

Camionul vizat a putut fi găsit puțin mai târziu de poliție în parcarea Wittenburger-Land Nord (landul Mecklenburg-Pomerania Inferioară). Un test al alcoolemiei la care a fost supus conaționalul nostru a arătat o valoare incredibilă de 3,65 la mie (comă alcoolică).

Oamenii legii l-au însoțit apoi pe șoferul român pentru a-i preleva o probă de sânge la o unitate medicală și i-au confiscat cheile vehiculului de mare tonaj.

După ce a fost depusă o plângere penală pentru conducere în stare de ebrietate, șoferul camionului a fost dus în arestul poliției pentru a-și reveni. Plângerea a fost trimisă de Inspectoratul de Poliție Ludwigslust luni, 28 august, la ora 8:12 a.m.

- Continuarea după publicitate -