Un șofer de camion de naționalitate rusă, în vârstă de 49 de ani, care alerga prin ploaie în parcarea unei piețe de legume din orașul Krasnodar, din sudul Rusiei, a murit după ce a fost lovit de fulger marți, 27 iunie, în jurul orei locale 12:30.

După cum relatează fanpage.it, tragicul eveniment a fost surprins într-o înregistrare video a camerelor de supraveghere din piața respectivă, în care s-a văzut clar că victima nu a avut nicio șansă de a supraviețui.
Potrivit serviciului de presă al Ministerului Afacerilor Interne din Krasnodar, șoferul de camion ucis de fulger era rezident în Simferopol, un oraș din peninsula Crimeea. El cumpăra fructe și legume ieftine de pe piața din Krasnodar și le transporta în Crimeea pentru a le comercializa.
După cum se poate vedea în teribilul videoclip, bărbatul se afla chiar în parcarea camioanelor care așteptau la rând să încarce și alerga prin ploaie printre vehiculele aflate în mișcare pentru a se adăposti, când a fost lovit în cap de descărcarea electrică care l-a ucis instantaneu.
Uluitorul eveniment s-a petrecut sub privirile îngrozite ale altor persoane care se aflau în zonă. O ambulanță cu personal medical a fost trimisă imediat la fața locului dar, din păcate, nu s-a putut face nimic. Victima era deja decedată.
„Poliția din Krasnodar investighează moartea unui bărbat în urma unui fulger. Un locuitor de 49 de ani al orașului Simferopol din Republica Crimeea se afla într-o piață de fructe și legume în timpul ploii, unde fulgerul l-a lovit în cap. Victima a murit pe loc din cauza rănilor”, se arată în comunicatul autorităților locale care au dezvăluit și filmarea tragediei.
Autoritățile locale făcuseră în prealabil o avertizare meteo pentru furtună cu descărcări electrice în zona Teritoriului Krasnodar pentru marți, 27 iunie. De altfel, prognoza meteo avertizează că în zonă sunt așteptate ploi abundente și furtuni intense și în zilele următoare, însoțite de grindină, rafale de vânt puternic și decărcări electrice.