Doi români, în vârstă de 48 și 43 de ani, au fost judecați în dimineața zilei de joi, 16 noiembrie, la Tribunalul orașului francez Cherbourg-en-Cotentin din departamentul Manche (Bretania) pentru infracțiunea de ajutor ilegal la intrarea, circulația sau șederea ilegală a unui migrant.

Așa cum dezvăluie publicația La Presse de la Manche, luni, 13 noiembrie, la ora 17:45, polițiștii de frontieră din Cherbourg au verificat un vehicul Mercedes cu trei persoane la bord care tocmai se îmbarcau pe feribotul spre Irlanda.

- Continuarea după publicitate -

Șoferul, în vârstă de 43 de ani, și pasagerul său din dreapta, în vârstă de 48 de ani, erau în posesia unor pașapoarte românești valabile. În spate, un alt bărbat a prezentat o carte de identitate românească.

În timpul verificărilor inițiale, actul de identitate al acestuia s-a dovedit a fi un fals. El a explicat poliției că este de naționalitate iraniană, fiind surd și mut. Cei doi români au fost plasați în arest preventiv în așteptarea judecății.

În timpul audierii sale, iranianul a mărturisit că și-a părăsit țara pentru a ajunge în Anglia, împreună cu soția și copiii săi, cu ajutorul unui contrabandist pentru suma de 20.000 de euro de persoană. După ce a traversat Turcia, Grecia și Italia, a ajuns în Franța. La Paris, a fost separat de familie și a pierdut pașaportul în metrou.

- Continuarea după publicitate -

Prin telefon, contrabandistul i-a cerut inițial să meargă la un apartament din Rennes (departamentul Ille-et-Vilaine). În cutia poștală a apartamentului a găsit o carte de identitate pe numele său și a apoi nu a mai auzit nimic de la contrabandist.

Apoi a spus că a contactat un prieten care locuiește în Marea Britanie și i-a cerut să-i organizeze relocarea în Irlanda. Acesta din urmă i-a spus că doi români urmează să aibă grijă de el la Rennes.

În instanță, cei doi inculpați au dat o versiune cu totul diferită, negând că ar avea vreo implicare într-o rețea de contrabandă, ei fiind doar niște turiști care trec prin Normandia.

Unul dintre inculpați a spus că a suferit un atac de apendicită și a fost nevoit să meargă la un spital din Rennes pentru a primi îngrijiri medicale. Pe iranian l-au întâlnit în drum spre spital.

Românii au explicat că și-au transportat pasagerul din solidaritate și că au primit de la acesta în avans prețul unei camere de hotel și biletul pentru cabina de feribot. Nu știau că actul lui de identitate este fals.

- Continuarea după publicitate -

Din lipsa unor probe convingătoare, instanța i-a achitat pe conaționalii noștri, care au fost eliberați la finalul ședinței.

Sursa foto: La Presse de la Manche