Polițiștii austrieci au arestat recent mai multe persoane în districtul Braunau am Inn (landul Austria Superioară), toate fiind suspectate de trafic de droguri, după cum relatează publicația MeinBezirk.at.

În cadrul unor investigații ample, forțele de ordine au reușit să aresteze vineri, 10 noiembrie, un cetățean român de 20 de ani și partenerul său german de 23 de ani, în cadrul unei anchete dispuse de instanța districtuală.

- Continuarea după publicitate -

Conaționalul nostru și complicele său german au fost depistați că au traficat în jur de 1,5 kilograme de marijuana, așa-numitele „ciuperci magice”, amfetamină și cantități mici de metamfetamina.

Ei aduceau aceste substanțe în Austria prin livrări regulate din Germania, le depozitau într-un apartament din oraș și apoi le revindeau. Cei doi dealeri și-au finanțat existența prin câștiguri obținute exclusiv din traficul de droguri. Ei au făcut o mărturisire completă în fața polițiștilor.

Pe parcursul investigației, au fost identificați mai mulți „subdealeri” cu vârste cuprinse între 18 și 21 de ani. Toți au fost denunțați la Parchetul din Ried im Innkreis, sub suspiciunea de trafic de droguri.

- Continuarea după publicitate -

Sursa foto: Freepik