Un român, în vârstă de 38 de ani, care a fost condamnat de două ori în Italia pentru mai multe infracțiuni, a fost a fost arestat sâmbătă, 26 august, în România, unde se refugiase pentru a evita să-și ispășească pedeapsa pronunțată de instanța italiană.

După cum relatează publicația Corriere di Bologna, conaționalul nostru a crezut că va ieși din zona în care radarul autorităților italiene îl căutau, așa că a părăsit Italia.

- Continuarea după publicitate -

Judecat în lipsă, el fusese condamnat inițial la Tribunalul din Reggio Emilia la opt ani de închisoare pentru infracțiunile de exploatare a persoanelor prin practicarea prostituției, inclusiv a celor minore, și violență sexuală.

Ulterior, Curtea de Apel din Bologna (Emilia-Romagna), l-a condamnat la încă cinci ani de închisoare pentru aceleași infracțiuni.

După cea de-a doua condamnare, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Bologna a transmis un mandat de arestare către Squadra Mobile (departament al poliției italiene responsabil cu îndeplinirea sentințelor judiciare) care a început căutarea persoanei dată în urmărire.

- Continuarea după publicitate -

Excelenta colaborare internațională între polițiile mai multor state, transmisă de Direcția Centrală a Poliției Judiciare și Serviciul de Cooperare Polițienească Internațională, a făcut posibilă localizarea bărbatului mai întâi în Anglia și apoi în țara sa natală, unde a și fost arestat.