Doi suspecți de trafic de droguri au fost reținuți  joi, 21 septembrie, de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Structura Centrală, după ce au fost surprinși cu o zi înainte în timp ce ridicau împreună un colet trimis din Spania, care conținea peste patru kilograme de canabis și mai mult de două kilograme de rezină de canabis.

După cum relatează mediafax.ro, oamenii legii au efectuat ulterior o percheziție la domiciliul unuia dintre cei doi suspecți, unde au găsit și confiscat un kilogram de canabis, zece grame de cocaină, două cântare de mare precizie, două râșnițe, dar și alte probe privind traficul de droguri.

- Continuarea după publicitate -

Într-un comunicat de presă dat ulterior, DIICOT a informat:

„La data de 21.09.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a doi inculpați, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și introducerea în țară de droguri de risc”.

„S-a reținut că la data de 20.09.2023, inculpații au fost prinși în flagrant după ce au ridicat un colet expediat din Spania, introdus în țară prin intermediul unei firme de transport, în care se afla disimulată cantitatea de peste 4 kg de canabis și 2,1 kg rezină de canabis”.

- Continuarea după publicitate -

„A fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București, cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților pentru o perioadă de 30 de zile. Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate (SCCO) Ilfov”.