Jurnaliștii departamentului de investigații al publicației elvețiene RTS au efectuat o adevărată anchetă pentru a se întâlni cu Roxana (nume schimbat intenționat), o prostituată de naționalitate română care ar fi fost agresată sexual de un polițist aflat în concediu.
După cum relatează publicația RTS, incidentul s-ar fi petrecut în urmă cu cinci ani în orașul elvețian Geneva. În ciuda durerii și fricii persistente, Roxana a decis să rupă tăcerea și să dezvăluie trista sa poveste jurnaliștilor RTS, care au găsit-o la cinci ani după plecarea ei grăbită din Elveția.
Evenimentele au avut loc în noaptea de 2 spre 3 aprilie 2018, în cartierul Champel din Geneva. Conaționala noastră a și-a reamintit cum un bărbat a abordat-o din mașină între orele 22:00 și 23:00, iar ea s-a oferit să-l însoțească pentru un act sexual plătit.
După o discuție despre preț, cei doi s-au îndreptat spre un loc mai discret. După ce a oprit mașina, bărbatul a blocat portierele, și-a scos insigna de polițist și a început să o amenințe, spunând că o va trimite înapoi în țara ei dacă nu i se supune.
Situația a degenerat rapid și femeia a fost agresată sexual prin violență fizică. Chiar și în prezent, ea își amintește duhoarea de alcool oribilă pe care atacatorul o emana în jurul său.
„Încerca să-mi dea pantalonii jos, mă atingea, îmi atingea sânii, și-a tras pantalonii în jos și m-a împins. Mi-a fost rușine. M-a forțat să mă așez la loc. Îi plăcea să mă lovească peste fese, ca un fel de sadomasochist”, și-a reamintit conaționala noastră.
Noaptea tragică a continuat cu acte de violență și cu încercarea agresorului de a-și scoate prezervativul în timpul actului sexual. „A spus că nu-i place prezervativul, că îl deranjează. A spus că oricum, nu va termina înăuntru, că este în regulă”, a mărturisit victima.
La un moment dat, ea a reușit să se apere, să scape din mașină pe jumătate dezbrăcată și să cheme un taxi pentru ajutor. La fața locului a sosit o patrulă de poliție, iar femeia i-a povestit totul unuia dintre ofițeri.
Drama a luat însă o întorsătură neașteptată când polițiștii au descoperit că presupusul atacator era de fapt unul dintre colegii lor. Comportamentul acestora s-a schimbat brusc atunci și au început să șoptească între ei.
La fața locului a sosit un comisar care i-a oferit victimei posibilitatea să meargă la secția de poliție pentru a depune plângere. Însă aceasta a susținut că ofițerul superior a dus-o noaptea la o secție de poliție închisă, iar acolo a fost confruntată chiar cu atacatorul ei.
Acolo comisarul i-ar fi propus o sumă de bani, 500 de franci elvețieni, oferită de atacatorul ei pentru ca ea să facă uitat incidentul. Victima a aruncat pe jos banii, dar comisarul i-a luat și i-a îndesat în geanta femeii. „M-am simțit ca un nimeni”, a mărturisit conaționala noastră.
Comisarul ar fi mai insinuat că pentru a putea continua să lucreze ca prostituată în Geneva, va trebui să tacă, și că suma de 500 de franci primită reprezintă valoarea corectă.
Într-o evidentă stare de teroare și disperare, ea a renunțat în cele din urmă la plângere, simțindu-se neputincioasă ca străină și singură. „Ce putere aș fi avut ca străină, singură? Niciuna”, a explicat românca.
Ea a continuat: „Au încercat să-mi cumpere tăcerea. Dar pentru mine nu au fost importanți acei 500 de franci. Nu-mi păsa de bani. Durerea pe care am simțit-o cu acest om a contat. În noaptea aceea m-am văzut murind în mașina aceea”.
După cinci ani de la acele evenimente traumatizante, Roxana este hotărâtă să obțină dreptatea. În prezent ea vrea să depună plângere, convinsă că este timpul să rupă tăcerea.
Ea dorește ca adevărul să iasă la iveală oricât de mult va dura, deoarece coșmarul acelei nopți a rămas încă viu în memoria ei. Perspectiva dreptății îi dă speranța de a vedea în sfârșit lumina de la capătul tunelului, după ce a trecut prin iad.
Contactată de RTS, Poliția din Geneva nu a comentat nimic, ci doar a precizat: „După ce a citit denunțul, doamna comandant Monica Bonfanti va lua, dacă va fi cazul, deciziile necesare”.
Momentan, adjunctul comandantului, Luc Broch, a fost însărcinat să efectueze toate verificările necesare stabilirii faptelor. Acestea vor fi consemnate într-un raport care va fi înaintat consilierului de stat din Geneva responsabil cu poliția, Carole-Anne Kast.
Polițistul acuzat nu a răspuns întrebărilor adresate de jurnaliști. Deocamdată, el beneficiază de prezumția de nevinovăție, după cum a dezvăluit RTS.
Potrivit aceleiași publicații, cele mai compromițătoare aspecte ale acestui caz nu au fost însă niciodată făcute publice în mod oficial. Dosarul, care ar trebui să relateze exact faptele petrecute, a fost completat în seara incidentului.
Acesta este motivul pentru care chiar și la ora actuală dosarul este incomplet. Polițistul care l-a alcătuit a fost nevoit să ștergă cele mai sensibile pasaje din poveste.
Astfel, episoadele de violență exercitate asupra victimei, repetatele lovituri peste fese sau înclinațiile sadomasochiste ale polițistului în cauză au fost șterse în mod voluntar.
În plus, nu apare nicăieri implicarea unui polițist, în mod evident beat, și nici confruntarea părților implicate într-o secție de poliție care era închisă noaptea (cu sau fără aranjament financiar).
Video aici: www.rts.ch/play/tv/-/video/-?urn=urn:rts:video:14285752