Un muncitor silvic român, în vârstă de 24 de ani, rezident în districtul austriac Sankt Veit (landul Carintia), a suferit un grav accident în timp ce tăia copaci într-o zonă împădurită din localitatea Liebenfels, potrivit publicației Nouvelles Du Monde.

În seara zilei de vineri, 18 august, în jurul orei 19:00, conaționalul nostru a fost lovit, în timp ce tăia un copac căzut la pământ, de o creangă a acestuia rămasă prinsă într-un alt copac.

- Continuarea după publicitate -

În urma loviturii primite, drujba cu care lucra a explodat și i-a provocat tânărului o tăietură gravă la gât, suferind o masivă pierdere de sânge.

Până la sosirea ambulanței și a pompierilor, ofițerii patrulei de poliție care a ajuns imediat la fața locului au încercat să folosească o cămașă de uniformă pentru a-i încetini sângerarea.

Din cauza terenului accidentat, salvatorii și pompierii au fost nevoiți să meargă pe jos până la locul accidentului. Elicopterul de salvare C11 a putut ateriza în apropiere, însă doar la marginea unei pajiști.

- Continuarea după publicitate -

Ca să ajungă la el, salvatorii au hotărât să pună pacientul pe o targă cu coș. Cu un vehicul de teren Pinzgauer, pacientul a putut fi transportat la elicopterul aflat la câteva sute de metri distanță.

O salvare cu ajutorul frânghiei nu a fost posibilă, deoarece pericolul era prea mare ca alți copaci afectați de furtună să cadă asupra salvatorilor din cauza curentului produs de elicea elicopterului. Victima ani a fost apoi transportată aerian la clinica din Klagenfurt.

Pompierii voluntari din Liebenfels, Sankt Veit/Glan și Sankt Urban au intervenit cu 60 de persoane, precum și salvare și ambulanță și două patrule de la secția de poliție din Sankt Veit/Glan.

Sursa foto: Nouvelles Du Monde

- Continuarea după publicitate -