Un bărbat de naționalitate română, pe numele căruia autoritățile italiene au emis două mandate de arestare, a fost reperat și reținut de polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale (SIC) Suceava în localitatea Capu Codrului din comuna Păltinoasa (județul Suceava).
După cum relatează publicația locală Suceava News, infractorul era urmărit la cererea Inspectoratului de Poliție al Județului Brăila, în urma mandatelor de arestare în care autoritățile italiene îl condamnaseră la o pedeapsă de șase ani de închisoare pentru comiterea unor infracțiuni de vătămare corporală, proxenetism și tăinuire.
Bărbatul reținut a fost audiat ulterior de procurorul de serviciu al Parchetului de de pe lângă Curtea de Apel Suceava care, până la următoarea procedură judiciară a acestui caz, a dispus arestarea sa la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava.