Persistența liderilor politici austrieci de a refuza intrarea României în spațiul Schengen nu l-a enervat. Nici tăierile masive ale pădurilor românești de către o firmă austriacă extrem de contestată de români.

Însă faptul că fosta sa parteneră l-a părăsit pentru alt bărbat, l-a scos pur și simplu din minți pe un român de 56 de ani care a incendiat în mod intenționat un bloc de apartamente din orașul austriac Villach (landul Carintia), potrivit publicației KURIER.

- Continuarea după publicitate -

După ce a fost arestat de către polițiștii austrieci la sfârșitul săptămânii trecute, conaționalul nostru le-a mărturisit acestora că din gelozie a pus foc casei scării blocului unde se mutase fosta concubină.

Acțiunea sa disperată și periculoasă ar fi fost îndreptată împotriva fostei sale partenere și a noului ei iubit.

Din fericire, nimeni nu a fost rănit în incendiu. Piromanul a fost dus „la răcoare”, în închisoarea din Klagenfurt, unde va medita la consecințele geloziei sale până la chemarea sa în fața instanței carintiene.

- Continuarea după publicitate -