În noaptea dintre joi și vineri, 23 iunie 2023, la kilometrul 225 al autostrăzii A1, la intersecția cu DN 7, s-a produs un accident extrem de grav, potrivit publicației Ora de Sibiu.
Doi tineri de 22 și respectiv 20 de ani din județul Hunedoara și-au pierdut viața după ce duba în care se aflau a intrat frontal într-un TIR condus de un bărbat în vârstă de 45 de ani, din județul Alba, care circula regulamentar.
În urma investigațiilor, polițiștii rutieri ajunși la fața locului au descoperit că în momentul accidentului duba era condusă de un tânăr în vârstă de 22 de ani, care nu poseda permis de conducere. În duba care mergea din Sibiu către județul Vâlcea mai era un pasager în vârstă de 20 de ani.

În prezent, se desfășoară cercetări în cadrul unui dosar penal, care vizează infracțiunile de ucidere din culpă și conducere fără permis. Potrivit primelor informații, în timp ce se deplasa spre Vâlcea, șoferul dubei a intrat pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu un TIR.
La fața locului au fost trimiși pompierii ISU cu o autospecială de stingere, o autospecială cu echipament de descarcerare, un echipaj SMURD cu o autospecială de transport pentru mai multe victime și un echipaj SAJ (Serviciul de Ambulanță Județean) cu medic.
La sosirea salvatorilor, cele două persoane din dubă erau încarcerate. Din păcate, șoferul dubei și pasagerul din același vehicul au decedat în urma teribilei coliziuni.

Andreea Ștefan, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu, a declarat: „Un bărbat, șoferul autoutilitarei, a fost descarcerat, fiind inconștient, în stop cardio-respirator. Din nefericire, în urma manevrelor de resuscitare, bărbatul nu a răspuns acestora, astfel medicul a declarat decesul său. Pasagerul autoutilitarei prezenta leziuni incompatibile cu viața, medicul declarându-l decedat la locul accidentului”.
Traficul rutier de pe autostrada A1, între kilometrul 224+700 (Boița) și kilometrul 238 (Mohu) a fost redirecționat pe DN 1/DN 7 până aproape de ora 5:30 când a revenit la normal.