Cinci bărbați de naționalitate română cu vârste cuprinse între 22 și 36 de ani, toți din aceeași familie, au fost prezenți joi, 22 iunie 2023, în fața Tribunalului Penal din orașul francez Poitiers, situat în departamentul Vienne (regiunea Nouvelle-Aquitaine).
Potrivit cotidianului la Nouvelle République, aceștia sunt acuzați de zeci de furturi comise din iunie 2021 în toată zona geografică denumită Grand Ouest a Franței, în special în departamentele Vienne, Haute-Vienne, Indre, Indre-et-Loire, Loir-et-Cher, Charente-Maritime și Vendée.
Polițiștii francezi au reușit să facă legătura între aceste diverse furturi prin verificarea încrucișată a modului lor de operare. Modul de operare era întotdeauna același: furturi comise noaptea de mai multe persoane îmbrăcate în hanorace cu glugă și purtând mănuși.
De fiecare dată, pe imaginile video au fost prezente una sau două mașini. Spărgătorii au folosit răngile pentru a pătrunde în garaje prin efracție și să fure unul sau mai multe vehicule.
Vehiculele furate erau folosite ulterior pentru alte furturi de mașini. Apoi erau abandonate în zone mai puțin frecventate din mediul rural, deseori incendiate pentru a șterge urmele sau „pulverizate”, adică un stingător de incendiu era golit în interiorul vehiculului pentru a șterge urmele de ADN.
Banda de hoți avea o preferință pentru sedanurile germane precum Audi A4 sau A6, dar și Peugeot 308 și Renault Laguna. Tocmai prezența unui Audi A6 într-o parcare dintr-un orășel de lângă Poitiers a stârnit suspiciunile unui martor.
Acesta luat legătura cu jandarmii pentru a sesiza un transfer de obiecte între acel Audi A6 și altul. Supravegherea, filarea, interceptarea telefoanelor și geolocalizarea acestora au făcut restul pentru prinderea lor.
În timpul ședinței de la Tribunalul Penal din Poitiers, inculpații au negat majoritatea acuzațiilor care le-au fost aduse. Departamentul Vienne era „baza lor” pentru a comite furturi în departamentele învecinate. Pronunțarea sentinței a fost programată pentru 29 iunie 2023.
Unul dintre cei cinci inculpați, aflat încă în arest la momentul procesului, va rămâne încarcerat în această perioadă. Din cele 50 de victime identificate, doar opt s-au constituit ca părți civile.
Furturile de mașini au avut loc în nu mai puțin de 35 de localități: Loudun, Saint-Martin-la-Pallu, Cissé, Valdivienne, Magnac-Laval, Moulismes, La Roche-Posay, Ansac-sur-Vienne, Civray, Châtellerault, Pleumartin, Buxerolles, Celle Saint-Avant, Naintré, Poitiers, Mirambeau, Pons, Les Gonds, Saintes, Asnières-la-Giraud, Saint-Jean-d’Angély, Villedômer, Épuisay, Bouloire, Savigné-l’Évêque, Torcé-en-Vallée, Le Blanc, Ciron, Nohant-Vic, Châteaumeillant, Culan, La Chapelaude, La Reorthe și Saint-Fulgent.