Un incident tragic a avut loc joi, 22 iunie, în municipiul Satu Mare. Potrivit informațiilor furnizate de publicația locală PresaSM, un bărbat în vârstă de 60 de ani s-ar fi aruncat în fața trenului și ar fi murit pe loc.

Groaznicul eveniment a avut loc în jurul orei 08:00, în zona pasajului de cale ferată de pe Drumul Botizului.

- Continuarea după publicitate -

Impactul a fost atât de teribil, încât membrele inferioare ale victimei, amputate de roțile trenului, au fost aruncate la câțiva metri distanță de locul impactului. După accident, bărbatul nu mai putea fi recunoscut.

Deși  intervenția paramedicilor ajunși la fața locului a fost promptă, nu s-a mai putut face nimic pentru a salva viața sexagenarului, aceștia fiind nevoiți să declare decesul victimei la fața locului.

Ulterior, Poliția din Satu Mare a deschis o anchetă detaliată pentru a determina circumstanțele exacte în care s-a produs această tragedie.

- Continuarea după publicitate -

Vor fi purtate discuții cu rudele și cunoștințele apropiate ale victimei, însă suicidul rămâne principala ipoteză, dată fiind desfășurarea incidentului.

În urma acestui accident, circulația trenurilor în zona respectivă a fost întreruptă timp de zeci de minute, până când autoritățile competente au finalizat cercetările necesare.