În dimineaţa zilei de duminică, 9 iulie, pe DJ 109F, Tg. Lăpuş – Răzoare din județul Maramureș, chiar la ieşirea din oraşul Tg. Lăpuş, a avut loc un accident rutier în care a decedat o persoană.
După cum relatează vasiledale.ro, Raul, un tânăr de 25 de ani din localitatea Fântânele a fost surprins şi accidentat mortal de un vehicul al cărui şofer a fugit de la locul accidentului.
Tânărul se distrase la discoteca din oraș însă nu se știe motivul pentru care se afla la ora patru dimineața în acea locație, deoarece el locuia în partea opusă a orașului Tg. Lăpuş.
Raul lucra în domeniul construcțiilor pentru o firmă din Satu Mare, venind acasă numai la sfârșit de săptămână. La ora 4:35 a.m. a fost găsit de un localnic fără suflare, căzut în mijlocul drumului. Acesta a dat imediat alerta la 112.
Elemente din caroseria autoturismului au fost aruncate la o distanță de zeci de metri, iar viteza cu care victima a fost surprinsă de vehicul pe carosabil nu i-a oferit nici o şansă de supravieţuire, potrivit salvatorilor care au ajuns primii la fața locului.
Ulterior, filtre ale poliţiei au fost făcute pe toate drumurile din zonă, în speranţa că va fi descoperit șoferul vinovat, care nu a oprit la locul accidentului şi nici nu a anunţat accidentul de circulație.
Traficul rutier a fost restricţionat pe un singur sens în zona respectivă.
Poliţiştii de la IPJ Maramureș au vizionat zeci de camere video de supraveghere, amplasate în regiunea Ţării Lăpuşului, pentru a lua urma şoferului vinovat.
Cu sprijinul administratorilor discotecii din Tg. Lăpuş, unde victima a fost peste noapte, poliţiştii au observat un bărbat care a urcat într-un vehicul de teren, care a fost surprins puțin mai târziu de o altă cameră de supraveghere amplasată chiar la ieşirea din oraș.
În acest fel, polițiștii au ajuns în localitatea Vima Mică, unde l-au reținut pe şoferul fugar aproximativ la ora 14:00. Acesta a fost dus inițial la sediul Poliției din Tg. Lăpuş pentru audieri, apoi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare.